luni, 24 octombrie 2011

Am vazut cerul deschis

Am inventat intr-o zi, acum cativa ani, un cantec preluat de fapt din Apocalipsa lui Ioan. Abia acum am facut pentru el un videoclip si e pe Youtube si l-a pus mai jos, iar versurile sunt doar o parte din Apocalipsa capitolul 19. Citeste din Apocalipsa (care este o revelatie sau o descoperire a lui Dumnezeu), dar sa stii ca este o carte cu intelesuri ascunse pe care doar cei nascuti din apa si Duh o pot intelege, prin darul Duhului Sfant.


"Şi am văzut cerul deschis şi iată un cal alb, şi Cel ce şedea pe el se numeşte Credincios şi Adevărat şi judecă şi se războieşte întru dreptate.
Iar ochii Lui sunt ca para focului şi pe capul Lui sunt cununi multe şi are nume scris pe care nimeni nu-l înţelege decât numai El.
Şi este îmbrăcat în veşmânt stropit cu sânge şi numele Lui se cheamă: Cuvântul lui Dumnezeu.
Şi oştile din cer veneau după El, călare pe cai albi, purtând veşminte de vison alb, curat.
Iar din gura Lui ieşea sabie ascuţită, ca să lovească neamurile cu ea. Şi El îi va păstori cu toiag de fier şi va călca teascul vinului aprinderii mâniei lui Dumnezeu, Atotţiitorul."



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu