Cunoaşte-te pe tine însuţi

Cum poate un om să trăiască dacă nu se cunoaşte pe el însuşi?

El trăieşte încercând să se ascundă pe el însuşi.

Uneori când privim pe cineva ne putem da seama dacă acea persoană se cunoaşte cu adevărat.

Socrate spunea, “Cunoaşte-te pe tine însuţi.” Unii oameni nu ştiu ce este în inima lor. Criminali, hoţi,

răutăcioşi, vicleni, prefăcuţi, înşelători, etc...

El are veninul unui şarpe în inima lui dar vobeşte despre bunătate. Înseamnă că el nu îşi dă seama că s-a născut păcătos. Sunt o mulţime de oameni care nu se cunosc şi nu se uită la ei înşişi. Aceştia se păcălesc singuri şi trăiesc învăluiţi în propriile lor decepţii. Se îndreaptă ei singuri spre iad unde vor merge datorită propriilor lor decepţii.

OAMENII CONTINUĂ SĂ PĂCATUIASCĂ DE-A LUNGUL ÎNTREGII LOR VIEŢI

De ce se duc în iad?

Din cauză că nu se cunosc pe ei înşişi.

Să aruncăm o privire asupra Evangheliei după Marcu 7:21-23. “Căci dinlăuntru, din inima oamenilor,

ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile,

faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia.

Toate aceste lucruri rele ies din lăuntru, şi spurcă pe om.” Inima umană este plină de gânduri necurate încă

din ziua în care a fost conceput. Să presupunem că inima umană este făcut din sticlă şi umplută până la margine cu un lichid murdar, şi anume păcatele noastre. Ce s-ar întâmpla dacă oamenii mişcă sticla înainte şi înapoi? Bineînţeles că lichidul murdar (păcatul) s-ar împrăştia peste tot. După cum se mişcă lichidul aşasar

împrăştia păcatele, necontenit. Noi, plini de păcate, ne trăim vieţile în acelaşi mod. Împrăştiem păcatul oriunde ne ducem. Şi vom continua să păcătuim de-a lungul întregii noastre vieţi pentru că suntem păcatoşi.

Problema este că noi nu realizăm că suntem plini de păcate şi că suntem sămânţa păcatului.

Suntem plini de păcate şi avem păcatul în inimile noastre. Asta este de fapt fiinţa umană.

Aceste păcate sunt gata să se împrăştie oriunde. Păcatul omului este că el crede că nu este păcătos ci

ceilalţi din jurul lui îl fac să păcatuiască şi astfel că vina nu este a lui.

Iar când păcatuieşte, crede că tot ceea ce poate face este să cureţe acel păcat. El continuă să şteargă

păcatul oriunde-l împrăştie, spunându-şi în sinea lui că nu este greşeala lui. Dar dacă curăţăm ce am

păcătuit, asta însemnă că nu vom mai păcătui din nou? Ar trebui să continuăm să ştergem mereu şi

mereu. Când paharul este plin de păcat, va continua să se împrăştie. Chiar dacă ştergem mereu pe dinafară

asta nu e de nici un folos atâta timp cât înlăuntrul nostru suntem plini de păcate.

Omul este născut atât de plin de păcate că inima lui nu va fi niciodată goală indiferent cât de multe

păcate împrăştiem de-a lungul vieţii noastre. Şi, în plus, noi vom continua să păcătuim toată viaţa

noastră.

Când un om nu-şi dă seama că este într-adevăr plin de păcate, el încearcă să se ascundă pe el însuşi.

Păcatul este în inima oamenilor şi nu va dispărea ştergându-l pe din dinafară. El împrăştie puţin şi

şterge puţin şi apoi iarăşi împrăştie puţin şi iarăşi  încearcă să şteargă - va continua să creadă că dacă

continuă să şteargă de fiecare dată când împrăştie va fi curat - dar şi data viitoare va împrăştia din nou

păcatul şi data viitoare din nou ş.a.m.d.

Cât timp crezi că va continua să facă aşa? Până în ziua morţii. Mulţi păcătuim până-n ziua morţii. De

aceea noi trebuie să credem în Isus pentru a fi izbăviţi. Şi pentru a fi izbăviţi, noi trebuie să ne

cunoaştem pe noi înşine.